Mihail Sadoveanu: Lumea Baltagului

Criticii literari au considerat acest roman o parafrazã modernã a baladei populare Mioriþa. Într-adevãr romancierul a pornit de la cunoscuta baladã popularã româneascã, pe care l-a apreciat ca cea mai nobilã manifestare spiritualã a neamului nostru.

Mihail Sadoveanu a mai folosit elemente din alte douã balade populare româneºti Dolca ºi Salga. Dupã propria mãrturisire a autorului, la baza romanului stã ºi un fapt real: oprindu-se la un han, a auzit o discuþie dintre doi jandarmi despre uciderea unui cioban ºi despre posibilii fãptaºi. Mihail Sadoveanu a sintetizat aceste elemente ºi a elaborat o construcþie epicã, riguroasã, plasând în centru o psihologie femininã complexã. Din baladã a reþinut ideea conflictualã: doi ciobani se înþeleg sã-l omoare pe al treilea pentru a-i lua oile.

Distanþa de la balada popularã la roman este mare, trecând prin talentul, imaginaþia, pãtrunzãtoarea observaþie sicualã ºi psihologicã a romancierului. Mihail Sadoveanu înlãturã descrierea ºi pune accentul pe acþiune ºi pe psihologie.

Faþã de resemnarea ciobanului moldovean, Mihail Sadoveanu creeazã o psihologie femininã, ieºitã din comun, prin setea sa de dreptate ºi de adevãr.

În fond romanul poate fi considerat o continuare a baladei populare. Prin umanismul sãu profund, prin valorile etice pe care le propune, Baltagul este o capodoperã a creaþiei sadoveniene, dar ºi o remarcabilã creaþie a literaturii române moderne.

Firul epic central îl reprezintã încercarea Vitoriei Lipan de a descoperi ºi de a pedepsi pe ucigaºii soþului sãu. Drumul ei este urmãrit pe fundalul unei comunitãþi specifice, aceea a oamenilor de la munte cu legile, datinile, obiceiurile lor specifice. Astfel alãturi de psihologia complexã ºi compicatã a Vitoriei Lipan, romanul se constituie într-o monografie a satului moldovean.

Existenþa Vitoriei Lipan se desfãºoarã pe fundalul unei existenþe pastorale de specific naþional, cu aºezãri sociale, economice si cu deprinderi specifice oierilor. Spaþiul romanului este mioritic, cuprinzând aºezãrile oierilor din partea dinspre munte a Moldovei.

Existenþa pãstoreascã este urmãritã mai ales prin familia Vitoriei Lipan.

Monografia satului: descrierea satului, a caselor, a ocupaþiilor, conservatorismul, psihologia oamenilor de la munte, credinþe, superstiþii, calendar, obiceiuri (botez, nuntã, înmormântare)

Rânduielile gospodãreºti sunt dupã datinã: bãrbatul cu oile, femeia cu problemele casei. Casa are ogradã cu adãpost pentru vite fiind construitã cu toate cele de trebuinþã: iei de miel în pod, fãinã de porumb ºi lemne adusã de la câmp în desagi. Satul are ulicioare lungi ºi cotite cu cãrãri printre grãdini, are crâºmã ºi bisericã.

În sat viaþa se desfãºoarã calendaristic între plecarea turmelor la pãºunta ºi întoarcerea lor la iernatic. Vremea este înþeleasã dupã semne. În viaþa oierilor nimic nu iese din tradiþie. Obiºnuinþa, datina sunt singura lege. Oamenii nu ºtiu carte, ei se adreseazã preotului pentru citirea ºi scrierea scrisorilor ºi a actelor. Satul este izolat astfel încât oamenii abia au auzit de poºtã ºi de tren.

Mihail Sadoveanu evocã o lume arhaicã, departe de binefacerile civilizaþiei. Izolate de lumea din vãi, rânduri dupã rânduri de generaþii, în sute dupã sute de ani, se veseliserã de creºterea zilei ºi începutul anilor; toate urmai ca pe vremea lui Boerebista, craiul nostru cel demult; stãpânii se schimbaserã, limbile se prefãcuserã, dar rânduielile omului ºi ale stihiilor stãruiserã; aºa încât se cuvenea ca ºi copii sã-ºi aibã partea lor.

Oamenii sunt conservatori; cred în superstiþii: vise semne. Astfel când Vitoria Lipan ºi-a visat soþul, tecând cãlare peste o apã neagrã cu spatele întors spre ea, ºi-a dat seama cã soþul ei a murit. Deºi s-a schimbat calendarul, oamenii îl urmeazã tot pe cel vechi. Vitoria Lipan þine post negru douãsprezece vineri la rând ºi îi cere preotului sã facã slujbã pentru soþul ei. Vitoria o ceartã pe Minodora pentru cã vrea sã-ºi schimbe portul ºi pentru cã-i place dansul. Dupã rânduialã ea ar trebui sã poartã cãmaºã albã, catrinþã neagrã ºi pãrul împletit cununã.

Deºi este convinsã, cã soþul ei a murit, Vitoria se duce la baba Maranda ca sã-i ghiceascã. Cere sfatul preotului ºi se adreseazã stãpânii pãmânteºti, deºi nu crede in eficienþa acestora; – Atunci de ce sã mai scriu jalba? – Aºa, ca sã fie.

În roman Mihail Sadoveanu insistã mult asupra tradiþiilor ºi obiceiurilor legate de momentele importante ale vieþii: botezul, nunta, sãrbãtori religioase, înormântarea.

La Borca, Vitoria Lipan asistã la un botez: Vitoria a trebuit sã supuie, sã descalece, sã intre la lehuzã ºi sã-i puie rodin sub pernã un coºtei cu bucãþele de zahãr ºi pe fruntea creºtinului celui nou o hârtie de douãzeci de lei. S-a închinat cu paharul de bãuturã cãtrã nânaºi, a sãrutat mâna preotului… Obiceiul locului era ca toatã lumea sã participe la bucuria familiei. Vitoria pune rodin (dar) sub capul copilului (o pungã cu bucãþele de zahãr) iar pe frunte o hârtie de 20 de lei, apoi închinã paharul cãtre nânaºi ºi sãrutã mâna preotului.

Un alt eveniment surprins este nunta de la Cruci: La Cruci a dat de nuntã. Fugeau sãniile cu nuntaºii pe gheaþa Bistriþei. Mireasa ºi druºtele cu capetele înflorite; nevestele numai în catrinþi ºi bondiþi. Bãrbaþii împuºcau cu pistoalele asupra brazilor, ca sã sperie ºi s-alunge mai degrabã iarna. Cum au vãzut oamenii strãini pe drumul de sus, vorniceii au pus pinteni ºi le-au ieºit înainte cu nãfrãmile de la urechile cailor fâlfâind. Au întins plosca º-au ridicat pistoalele. Ori beau în cinstea feciorului de împãrat ºi a slãvitei doamne mirese, ori îi omoarã acolo pe loc.

Nunta s-a abãtut cãtrã drum. Vitoria a primit plosca ºi a fãcut frumoasã urare miresei.

Mireasa ºi druºtele aveau capetele înflorite, nevestele earu îmbrãcate în catrinþã ºi bondiþi, bãrbaþii împuºcau deasupra brazilor iar vorniceii ieºeau înaintea srãinilor cu plosca plinã. Nuntaºii coboarã cu sãniile pe gheaþa Bistriþei. Vitoria oprimeºte plosca ºi face o urare frumoasã mirilor.

Înmormântarea lui Nechifor Lipan este un bun prilej pentru a prezenta obiceiurile de la înmormântare specifice zonei: Mortul este pus într-un car cu cetinã, tras cu doi boi; carul este însoþit de trei preoþi, de trei bãrbaþi cu buciume ºi patru bocitoare. O bãtrânã are sinuri de pânzã pentru datina podurilor. Rãmãºiþele mortului sunt stropite cu vin, iar peste groapã se aruncã o gãinã neagrã. Dupã înmormântare se face praznic ºi apoi parastas la trei, nouã ºi patruzeci de zile.

Mihail Sadoveanu este foarte atent ºi la psihologia ºi comportamentul moldovenilor: Locuitorii aceºtia de sub brad sunt niºte fãpturi de mirare. Iuþi ºi nestatornici ca apele, ca vremea; rãbdãtori în suferinþi, ca ºi-n ierni cumplite, fãrã griji în bucurii, ca ºi-n arºiþile lor de cuptor, plãcându-le dragostea, ºi beþia, ºi datinile lor de la începutul lumii, ferindu-se de alte neamuri ºi de oameni de la câmpie ºi venind la bârlogul lor ca fiara de codru – mai cu samã stau ei în faþa soarelui c-o inimã ca din el ruptã: cel mai adesea se desmiardã ºi luceºte – de cântec, de prietenie.

Nu sunt înregistrate documente similare!