Concepte operaţionale

Abaterile de la claritate: obscuritatea rezulta din erorile de folosire a limbii la unul sau mai multe niveluri; non-sensul exprima o contradictie logica generatoare de absurd;

paradoxul este combinarea unor idei cu sensuri opuse sau contradictorii;

Abaterile de la proprietate: folosirea improprie a unor cuvinte sau constructii; amestecul de elemente caracteristice unor stiluri diferite.

Abaterile de la corectitudine: solecismul este o greseala de natura sintactica; apare in propozitie prin dezacorduri, iar in fraze prin folosirea nepotrivita a elementelor de relatie;

anacolutul este incrucisarea a doua constructii sintactice diferite.

Abaterile de la precizie: prolixitatea consta in aglomerarea comunicarii cu multe cuvinte inutile si nelalocul lor; digresiunea este indepartarea de la ideea centrala a comunicarii prin dezvoltarea altor idei;

Abaterile de la calitatile particulare ale stilului:

cacofonia reprezinta combinatii de sunete de la finalul si inceputul cuvintelor, stridente sonor, care produc asociatii semantice neplacute;

poliloghia este exprimarea de tip logoree, plina de confuzii si ambiguitati.

Accent: pronuntarea apasata “proeminenta” a unei silabe.

Acronia este un artificiu in constructia unui text narativ ce instaureaza neconcordanta dintre timpul real al desfasurarii evenimentelor si cronologia liniara (ideala) a nararii lor. Procedeul este folosit pentru: nararea in planuri paralele, explicari, rememorari.

Autorul abstract: este o versiune a autorului concret, proiectata in opera; rezulta din lectura operei, nu tine, in mod obligatoriu, de intentia autorului concret; este creatorul lumii operei; prezenta sa in text poate fi mai mult sau mai putin discreta;

Autorul concret: este creatorul real al unei opere literare; este o personalitate independenta de opera literara, cu propria sa biografie; apartine lumii reale, si nu lumii fictionale, deci traieste intr-o anumita epoca istorica.

Basmul este o creatie literara care la origine se comunica nemijlocit, prin viu gai, de la un povestitor carte ascultatorii sai. Acest mod de transmitere directa, specific culturii populare se numeste oralitate.

Caracterizarea directa poate fi realizata de catre: narator (prin portretul fizic si/sau moral, prin comentarii explicite, aluzii); personajul insusi (autocaracterizarea prin marturisiri facute altor personaje, autoanalize monologate); alte personaje (prin marturii, descrieri, etc).

Caracterizarea indirecta se deduce din: actiunile, atitudinile, opiniile exprimate de personaj; mediul in care traieste: orasul, casa, interiorul, dar si familia, grupul sau societatea in care evolueaza; limbajul folosit (de la registrul al limbii, pana la particularitatile de ordin stilistic).

Cliseul este o formula verbala uzata, stereotipa si banalizata in forma si/sau continut, fara valoare expresiva, intrebuintata in imprejurari asemanatoare, dintr-o desprindere facila.

Comicul este un mod de reprezentare artistica a realitatii generator de ras datorita evidentierii unui contrast: dintre frumos si urat, esenta si aparenta, valoare si non-valoare, scop si mijloace, efort si realizare, dintre intentie si rezultatul ei.

Conflictul este factorul determinant in desfasurarea actiunii unei opere literare epice sau dramatice. El poate fi unul exterior manifestat prin: confruntarea deschisa ori mocnita dintre personaje (sau grupuri de personaje) avand interese sau conceptii diferite;

Cuvinte argotice – scriitorii construiesc personaje diferite, conferindu-le un anumit limbaj pentru care aleg particularitati ale lexicului adecvate statutului social al acestuia: cuvinte argotice sau de jargon, elemente de limbaj familiar sau neologistic.

Epilogul este partea finala a unei opere literare avand un pronuntat caracter conclusiv. Rolul epilogului este acela de a sublinia ideea principala a operei si/sau de a clarifica evolutia ulterioara a unor personaje.

Eseul este scrierea in proza, de dimensiuni variabile (de la cateva pagini, la un volum intreg) care trateaza intr-o maniera argumetnativa personala orice tema din domenii ca: filozofie, cultura, arta, religie, stiinta.

Fabulosul este un mod de reflectare a lumii caracterizat prin intamplari si personaje care sunt exclusiv produsul imaginatiei, fara corespondent in lumea reala; calitatile, caracteristicile pe care le presupune universul, de regula, fabulos sunt supranaturale. Fiind la inceput o trasatura a sincretismului primitiv, fabulosul a devenit cu timpul o dimensiune a creatiei artistice.

Genurile sunt tiparele de baza a literaturii, determinate de modalitatea in care scriitorul se comunica pe sine in opera literara. Genul epic desemneaza un mod de comunicare indirecta a autorului, prin prezentare si reprezentare a unor evenimente (prin naratiune). Genul dramatic implica o comunicare indirecta a autorului, prin reprezentare, cu ajutorul personajelor. Genul liric denumeste un mod de comunicare aparent directa a autorului.

Nuvela este o specie a genului epic in proza cu actiune mai ampla decat a schitei si a povestirii si cu o constructie mai complexa, datorita conflictelor mai numeroase, numarului crescut de personaje, precum si posibilitatii de evolutie a personajelor principale.

Nuvela fantastica plaseaza istoria in teritoriul de granita dintre natural si supranatural; daca pana in final evenimentele isi gasesc explicatia in teritoriul naturalului, textul se incadreaza in categoria straniului, a senzationalului; iar daca pana in final evenimentele isi gasesc explicatia in teritoriul supranaturalului, se incadreaza in categoria fabulosului, feericului, a himericului.

Ex. Sarmanul Dionis de Mihai Eminescu, La hanul lui Manjoala de I. L. Caragiale, La tiganci de Mircea Eliade.

Nuvela istorica (C. Negruzzi Alexandru Lapusneanul) – caracteristici:

personajul principal, care indica titlul nuvelei, este, de obiciei, domnitorul sangeros in jurul caruia graviteaza omul de incredere, dusmanul ascuns, doamna / domnita angelica, boierii uneltitori;

cronologia este liniara, iar finalul concentreaza in mod artificial intregul;

constructia este dramatica, alcatuita din patru parti, purtand fiecare drept moto o replica memorabila sau avand ca indiciu numele locurilor;

accentul cade pe densitatea faptelor; “culoarea locala” este creata prin diferite procedee (prin descrieri de interioare, de vestimentatie, prin valorile stilistice ale limbii folosite).

Nuvela psihologica – trasaturi: orientarea manifesta spre universul actualitaii immediate;

analiza procesului de integrare a individului patriarhal in modernitate si a efectelor dramatice asupra vietii sale sufletesti (tipul inadaptatului);

Parabola este o naratiune cu scop didactic care dezvaluie un adevar general, prin analogie cu o situatie cocreta.

Parodia este o imitatie a unui text literar cunoscut care urmareste un efect umoristic, de obicei prin accentuarea trasaturilor caracteristice ale originalului. Prin imitare si caricaturizare, parodia devine implicit si o modalitate de a critica. Uneori opere care pornesc de la intentii parodice devin autonome.

Personajul in basm – caracteristici: sunt atat oameni, cat si fiinte imaginare;sunt grupati in doua serii opuse: negative si pozitive; sunt universali: feciorul de imparat si de om sarac, fratele cel mic, zmei imparati; sunt secundati de donatori, care il sprijina pe erou in actiunea sa; se compun dintr-o marime constanta, functia, si una variabila, atributele exterioare; marimea variabila nu da varietate de substanta personajelor, acestea diferentiandu-se doar prin varsta, sex, conditie.

Povestirea este opusul actului narativ. Tipuri de povestire: factuala – faptele, intamplarile sunt reale; de fictiune – faptele, intamplarile sunt imaginate. Povestirea, ca specie literara, este o naratiune limitata la o singura intamplare relatata, de cele mai multe ori, la persoana I; ea presupune ca povestitor fie un martor, fie un personaj implicat in actiune.

Prologul este partea de inceput a unei opere literare in cuprinsul careia se anunta tema acesteia si se introduc termenii conflictului. Uneori sunt anticipate chiar anumite momente ale actiunii. Poate aparea ca monolog exploziv (al autorului) sau ca dialog (intre personaje).

Referatul este un act oficial – adminisrtativ care confirma/infirma anumite fapte, propunand si modalitatea de rezolvare a acestora.

Regionalismele receptarea unei comunicari verbale poate fi marcata, al nivelul codului, atat de factorul temporal (prin arhaisme), cat si de factorul spatial. Marcile spatiale ale unui text se numesc regionalisme (graiuri).

Relatia basm cult – basm popular: basmul cult imita relatia de comunicare de tip oral din basmul popular; tiparul narativ sin functiile specifice basmului popular sunt preluate in basmul cult; adoptarea speciei populare de catre un scriitor se face din perspectiva modului sau propriu de a concepe lumea si a stilului care il individualizeaza.

Ex. Povestea lui Harap-Alb de Ion Creanga.

Ritmul verbal: succesiunea de silabe “proeminente” si “neproieminente” intre care se produce o distanta temporala.

Romanul este cea mai cuprinzatoare specie a genului epic in proza. Se desfasoara de obiciei pe mai multe planuri, rareori pe un singur plan, are conflicte multiple, sustinute de un numar mare de personaje. Foloseste variate formule narative.

Sensul conotativ este sensul secundar al cuvantului, actualizat in contexte diferite si in functie de situatia de comunicare, de educatia si de cultura emitatorului si a receptorului. Sensul denotativ este sensul principal al cuvantului, este un sens explicit, constant si obiectiv, inteles la fel de catre toti vorbitorii limbii. Este si primul sens indicat in articolul de dictionar.

Stilul direct – discursul retoric este unul din primele procedee prin care naratiunea:

iese din relatarea in stil indirect; introduce in text planul personajului; are, de obiciei, marcile formale ale unei exprimari orale adresate: constructii retorice (interogatii, exclamatii, imprecatii), fraze scurte sau eliptice, aluzia, livrescul, enumeratia, etc.

Stilul indirect liber este considerat o varianta a vorbirii indirecte care consta in reproducerea spuselor cuiva, fara dependenta lor de un verb al declaratiei sau echivalent al acestuia si fara element de relatie; intr-o naratiune stilul indirect liber face posibila interferenta dintre vorbirea personajului si a naratorului.

Subiectivitatea – noua strctura presupune accentul pus pe subiectivitate din care deriva importanta perspectivei actoriale.

Ex. Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi de Camil Petrescu.

Umorul este o forma a comicului prin care situatiile, personajele care starnesc rasul sunt prezentate dintr-o perspectiva critica, dar cu bunavointa, intelegere, simpatie.

Valorile stilistice ale unor parti de vorbire si ale unor categorii morfosintactice, locutiuni substantivale; locutiuni adjectivale; locutiuni pronominale; locutiuni verbale.

Nu sunt înregistrate documente similare!